Picatura de umor

După multe amânări, iată că a venit şi ziua cea mare, zi în care eram programată la analize de sânge.

La clinică, lucrurile au mers nesperat de repede şi plăcut. O doamnă asistentă m-a întâmpinat cu un zâmbet dulce şi m-a poftit în cabinet. A lasat uşa de la intrare intredeschisă, noi mergând pe un alt holişor, spre locul de recoltare.

- Acum să ridicăm manecuţa. Vă puteţi uita în altă parte, dacă doriţi.

Nu, nu doream. Mi s-a luat sange de atâtea zeci de ori, încât este un fapt banal. Mai stresată sunt când trebuie să mă tund.

Bagă acul (auch! a durut rău!) şi aşteptăm. Şi nimic. Mă uit la ea, ea la mine.

- Nu curge, îmi zice mirată.

Pai vedeam şi eu asta. Mai scoate odată acul, iar îl bagă, iar doare.

- Aveţi vene dolofanuţe. Nu înţeleg ce se întâmplă.

Asta parcă a durut si mai mult, aşa că îmi promit să imi pun urgent venele la slăbit, că acuş vine vara.

Până la urma, cu chiu, cu vai, picătură cu picătură, s-a umplut o eprubetă. În timp ce o punea în rastel, am avut un deja-vu. La ultimele analize păţisem la fel. 

- Vedeţi dacă nu cumva s-a coagulat.

- Nuuu, e bun, a răspuns pe un ton sigur, în timp ce ridica eprubeta spre mine şi o scutura puţin, ca sa mă convingă că totul e ok.

Nu, nu era. Sângele meu iar se făcuse gelatină, după prostul lui obicei.

-         Nu cumva este eprubeta de vina?  

-         Nu are cum. Acum aveţi doar acul în venă şi, în mod normal, ar fi trebuit să curgă sânge prin el.  

Într-adevăr, acesta statea infipt în „dolofanuţa” mea, pe post de accesoriu.  

-         Acum ce facem? m-a întrebat ea pe mine, îngrijorată.

Dacă o asistentă medicală ajunge să întrebe pacietul ce să facă, este clar că lucrurile sunt pe cale de a scăpa de sub control.

-         Încercăm la mâna dreapta, am răspuns eu, înţeleaptă, încercând să îmi păstrez tonul vesel şi degajat, pentru a nu o stresa şi mai rău.

-         Şi dacă iar nu curge?  

Si n-a curs. Asta da problema. Era evident că nu mai avusese de-a face cu pacienţi cu sângele recalcitrant, ca al meu, pentru că deja intra în panică.

- Hai sa facem puţină mişcare. Da-ţi-mi mânuţa.

M-a masat delicat, pe vene. Când a terminat ea cu mângâiatul, am început să mă agit viguros, să pun sângele în mişcare.

Nimic. Mi-a întepat venele de mai multe ori, cu mâinile din ce în ce mai tremurânde.

- Trebuie să beţi ceva!

Daa... Aş fi băut orice, numai să putem face odată analizele alea. Deja emoţiile ei se interferau cu ale mele şi deveneam bramburită. Chiar nu voiam să mă programez din nou, la calendele greceşti, existând riscul de a mi se întâmpla şi atunci la fel.

-         Ce să beau?

-         Nu ştiu... Nu aveţi nimic?

În timp ce mă uitam la ea lung, încercând să înţeleg ce lichid miraculos ar trebui să beau şi de unde să-l iau, s-a auzit o voce de pe hol:

- Am în maşină o sticlă de vin!

Chiar şi în acele momente de zăpăceală, am rămas impresionată. Soţul meu era părtaş la suferinţa mea! Şi eu care credeam ca era afară, la fumat...

-         Aduc vin? a insistat el.

Deja mă simţeam ca o curcă beată, aşa că o gură în plus nu mai conta.

-         E bun? am întrebat-o pe doamna asistentă, în capul meu ţopăind deja ideea populară că „vinul face bine la sânge”.   

Timp de câteva secunde am crezut că am pus întrebarea în gând, deoarece o linişte ireală se lăsase în încăpere.

- Nu stiu! Nu l-am gustat, a răspuns „vocea”.

Asistenta era şi mai în ceaţă, însă pe mine m-a apucat râsul. La prima oră a dimineţii, stăteam cu un ac în venă, făceam rugăciuni în gând şi în acelaşi timp aveam şi un dialog pe teme bahice.

Până la urmă ne-am mobilizat minţile cu toţii şi am găsit un dozator cu apă.

Fie că de la ea, fie de la agitaţie sau de la rugaciunile multiple către toţi sfinţii şi îngeraşii, sângele a început din nou să curgă.

Asistenta a scos repede eprubetele şi le-a pus în stativ, fără să le mai verifice, încercând să scape de mine cât mai repede. Chiar înainte de plecare din cabinet, i-am spus în glumă:

- Dacă îmi schimbaţi sângele, voi şti!

A doua zi a venit rezultatul. Minune! Din totdeauna, trei valori au fost sub limită. Acum, pentru prima dată, au apărut ca fiind normale.

Să dau de baut (şi acum mai avem sticla in maşină) sau să mă duc să repet analizele?!?

Hai că dau de băut! Doritorii să mă anunţe din timp.

 

 

 

 

 

 

Ai o întrebare?