DE VORBA CU NOI, DESPRE NOI: Daca de lume ne putem ascunde, de noi nu avem unde!

Toti avem povesti de viata din care si ceilalti ar putea invata ceva - mai ales tinerii sau cei ce se afla intr-o situatie asemanatoare cu a noastra - insa societatea ne-a invatat ca trebuie sa avem o stare tonica, fortat optimista si superficiala, daca dorim sa fim acceptati. La serviciu suntem profesionisti si nu lasam sa se vada nimic din problemele noastre, pe facebook afisam, in general, numai buna-dispozitie, poze frumoase si o stare optimista, pe care de multe ori nu o simtim, in societate ne comportam asa cum dicteaza majoritatea, chiar daca de multe ori habar-n-avem despre ce vorbim, dar avem pareri „pertinente”.

Din pacate, daca pe cei din jur ii putem pacali, nu acelasi lucru putem face cu noi. 

Atunci cand teatrul cotidian ocupa o pondere disproportionata fata de realitatea in care traim, ne pierdem propria identitate si nu mai stim cine suntem si care este rolul si scopul nostru in economia vietii.

Acesta este un moment de rascruce foarte important si putini stiu sa-l gestioneze. Avem impresia ca, daca am vorbi despre suferinta noastra interioara, ceilalti nu ne-ar mai accepta sau iubi, asa ca vom continua sa ne prefacem ca totul este bine. Si nu, nu este. Aceasta prefacatorie ne stoarce de energie si ne ia din culoarea vietii. Incet, dar sigur, viata incepe sa aiba nuante de gri, pana cand ajunge neagra, si nu mai vedem rostul efortului nostru. In loc sa ne recunostem slabiciunea de a fi fost atrasi de mirajul efemer al obtinerii unor like-uri  din partea celorlalti (reale sau virtuale), complacandu-ne in jocul aparentelor, ne suparam pe societate si multi dintre noi aleg calea autodistrugrii. 

De ce consideram ca este singura cale de rezolvare a situatiei in care ne aflam?!?

Cand suntem intr-o sala de teatru si nu vedem scena din cauza uriasei coafuri a doamnei din fata noastra, chiar daca suntem cumplit de agasati ca isi muta capul odata cu al nostru si fix in aceeasi directie, nu ne gandim nici o clipa sa ne sinucidem din cauza asta. Cand nu mai suportam frustrarea, intotdeauna decizia este aceea de a schimba locul, chiar daca asta inseamna ca va trebui sa ne acomodam cu o alta perspectiva asupra scenei.

De ce nu am face asta si in viata de zi cu zi?!?

In copilarie, eram preocupati de cunoasterea noastra, avand zeci de intrebari incuietoare gen "cine suntem" si "de unde venim", ne studiam cu interes schimbarile fizice si ne incercam limitele, fiind tare incantati cand le doboram. Cu timpul, luati de valul vietii, am uitat sa ne mai privim pe noi insine cu atentie, sa ne observam si sa ne apreciem schimbarile, sa ne cunoastem si sa ne acceptam, asa cum suntem acum.

Acum, ca sa aflam cine suntem, ascultam parerea celorlalti despre noi, in loc sa ne cunoastem pe noi insine; ca sa stim cum aratam, ne uitam doar in ochii lor, in loc sa ne uitam in sufletul nostru; dam credit nemarginit ideilor altora, in loc sa le trecem prin filtrul propriei noastre ratiuni; ne complexeaza momentele in care nu suntem la inaltimea asteptarilor celorlalti, in loc sa ne recunostem limitele si sa incercam sa le depasim. 

Daca, la un moment dat, conexiunea cu ceilalti este avariata si ne trezim singuri, noi cu noi, ar trebui sa fim bucurosi ca avem ocazia sa ne reintalnim, sa analizam transformarile produse de timp, sa facem bilantul invataturilor pe care le-am capatat datorita (si nu din cauza) incercarilor vietii, si sa ne pregatim sa mergem mai departe, zambind viitorului. Numai ca rar se intampla acest lucru, starea noastra de spirit fiind total opusa. De unde mai ieri eram de un optimism exagerat si inconjurati de toate energiile pozitive ale Pamantului, devenim brusc depresivi. Suntem doar noi cu noi si, din pacate, in loc sa ne bucuram, acest lucru ne duce la disperare.

Nu o sa va spun ca, pentru ca totul sa fi bine si sa fiti fericiti, trebuie sa va iertati toate greselile si sa va iubiti din tot sufletul. Teoriile acestea ascund o intreaga filozofie, care de multe ori este prost inteleasa. 

Intelegerea (sa intelegem de ce ni se intampla ceea ce ni se intampla), acceptarea (trecutul nu se mai poate schimba, insa uneori evolutia noastra este dependenta de analiza lui) si iubirea de sine, egala cu a semenelui („iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”, adica nici mai mult, nici mai putin) sunt idei mult mai usor de pus in aplicare.

Atunci cand suntem noi cu noi, in loc sa ne lasam doborati de faptul ca nu ne placem pentru cum suntem, ar trebui sa incercam sa ne raspundem la urmatoarele intrebari:

„Care e scopul nostru in viata?”

 „Unde vrem sa ajungem?”

„Care sunt principiile, valorile noastre?”

“Ce suntem dispusi sa facem pentru a ne atinge scopul?”

TIPS!

• Atunci cand plecam pe un drum, intotdeauna trebuie avuta in vedere destinatia la care vrem sa ajungem, chiar daca ne bucuram de calatorie, iar decizia schimbarii ei trebuie luata in mod constient.
• Nimeni nu este scutit de conflicte psihice, de tristete, de sentimente de neputinta, afecte care zdruncina stima de sine. Diferenta este ca unii dintre noi invata sa le gestioneze iar altii nu.
• Toti oamenii au momente de  stupiditate, nimeni nefiind genial non-stop. Toti trecem prin acestea, chiar daca nu vrem sa recunoastem.
• Nici un om nu s-a nascut invatat si nu este o rusine sa nu stim un anumit lucru. Sa nu uitam ca cei care rad de noi sunt oameni care, la randul lor, nu stiu o multime de alte lucruri pe care noi le cunoastem.
• Asumare nu inseamna a lua la cunostinta ci a accepta consecintele! Daca ne vom asuma in mod real faptele noastre, vom fi mult mai echilibrati psihic. Proverbul „capul face, capul trage” ascunde o intelepciune imensa.
• Nu putem schimba lumea, per ansamblu, insa oricand ne putem schimba pe noi!