Şifonierul cu oglindă este un potențial ucigaș?

Uneori, lecțiile de viață vin din cele mai neașteptate locuri. Chiar și din mobilier.

Viața are un talent aparte de a ne surprinde exact când ne simțim mai liniștiți. Iar uneori, surprizele vin sub forma unor mici "cutremure domestice" care ne testează reacțiile, instinctele și… amigdala. 

autor si creator de conţinut: Marie-Luisa Beldiman

Până în această dimineață la ora 5, eu și Daniel, soțul meu, am fost fericiții posesori ai unui sifonier cu oglindă, pus în lateralul patului. Ne-am bucurat de prezența lui foarte mulți ani, timp în care ne-a creat senzația de spațiu dublu, ne-a ajutat în alegerile noastre fashion-iste și chiar ne-a facilitat relaxarea în timp ce, cu un ochi, "dormeam", iar cu altul ne uitam în oglindă la televizor. 

A fost un sifonier cu oglindă frumos, care a întregit elegant setul de dormitor, cumpărat de la o firmă cu reputație excelentă.

În această dimineață, dormeam cu fața către el când m-a trezit un zgomot foarte puternic, repetitiv, ca o zguduire. Am deschis ochii și am văzut cum ceva negru și foarte mare, de doi metri, cădea spre mine. Oglinda!?!

În astfel de cazuri, amigdala — acea parte a creierului responsabilă de reacțiile automate de supraviețuire — este cea care preia controlul, activând mecanismele fight–flight–freeze–fawn (luptă–fugi–îngheață–apleacă-te). A mea, de când mă știu, a fost setată pe "îngheață" în fața pericolelor neprevăzute, iar după ce o mașină a intrat în plin în portiera mea, a învățat și "apleacă-te". Soarta m-a făcut să mă ocup de o afacere unde îmi era foarte necesar mecanismul "luptă", astfel că de la intenție la reușită am avut de parcurs un drum, dar mi l-am însuşit foarte bine.

Spun asta pentru cei care se resemnează crezând că dacă "așa s-au născut, nu mai este nimic de făcut". Ba este!

Anii au trecut și m-am căsătorit cu un bărbat care mă apără și de vânt, ca să nu mă sufle prea tare, așa că nu mai știam dacă amigdala mea a revenit la vechea setare sau a păstrat-o pe cea nouă. Până în dimineața aceasta.

Daniel dormea când a auzit un zgomot creepy, urmat de țipătul meu. A deschis ochii și a văzut, în semi-întuneric, o oglindă în cădere liberă și o mână + un picior (ale mele) în aer,  încercând eroic să o oprească. O imagine înviorătoare pentru debutul perfect al unei zile dinamice, nu-i așa?

Urmarea: o bucată mare și cioburi foarte mici și fine au umplut plapuma, restul făcându-se praf la baza patului. Daniel a fost rănit la mână, însă eu am rămas înțepenită din cauza durerii din laba piciorului, în timp ce îmi curgea abundent sânge dintr-o tăietură. Şi nu o să recunosc decât în fața ta: "înțepenirea" mea nu se datora stării de şoc ci mândriei: amigdala mea nu m-a trădat și a reacționat așa cum o învățasem cu mulți ani înainte. Chiar dacă lupta a fost cu o oglindă ce a vrut să mă asasineze în somn!

Dacă îți faci griji pentru mine, îți mulțumesc, dar sunt bine. Orgoliul meu încă este la cote maxime și, în plus, mă bucur pentru că oglinda a căzut acum – dacă era vară, cioburile fine ne-ar fi tăiat în zeci de locuri. 

Mă bucur pentru că am avut reacții rapide și nu m-am trezit cu guler-oglindă la pijama. 

Mă bucur pentru că nu-mi las cățelușa răsfățată să doarmă lângă pat, altfel mai rămâneam doar cu nouă animăluțe de companie (în curte).

Totuși, poți distribui povestea mea, pentru că foarte mulți oameni au astfel de șifoniere și nimănui nu i-ar trece prin cap că oglinda poate cădea peste ei sau peste copiii lor. 

Așa cum nici eu nu m-am gândit vreodată la această posibilitate, dar nici nu m-am întrebat cum de stă oglinda vertical - abia acum am văzut că era prinsă în 25 de puncte cu bandă dublu-adezivă. Și tot a căzut.

Dacă și tu ai un astfel de sifonier, încearcă să securizezi oglinda, preventiv. Eu nu m-am gândit niciodată la asta, până nu m-am trezit cu oglinda în zbor spre mine. La propriu.

Paza bună trece primejdia rea. Și uneori, aceasta îţi poate salva viaţa.