.

Burtici fericite

Animăluțele nu constituie o pasiune pentru mine, ci o responsabilitate care îmi definește natura umană. Când mă aflu într-o situație imposibilă, în care destinul meu se întrepătrunde cu cel al unui suflet a cărui viață depinde în totalitate de mine, mereu îmi pun întrebarea: "Pot să trăiesc liniștită știind că el a murit pentru că eu am ales să nu mă implic?"

Deja știi care este răspunsul, pentru că altfel nu aș fi ajuns la magica cifră de 10 suflete care locuiesc constant în curtea mea de la Eden Green. 

Pentru că am căței și pisici de toate vârstele – mulți trăind cu mine chiar și de 17-18 ani – în fiecare an mă pregătesc, inevitabil, pentru plecarea unuia dintre ei. Și de fiecare dată stabilesc cu soțul meu că nu vom mai ocupa locul liber, din motive financiare. Și tot de atâtea ori, însă, Karma ne pune la încercare liberul arbitru.

De exemplu, anul trecut în primăvară, rămăsesem cu 8 suflețele. Într-o singură săptămână am ajuns iar la 10, iar ultima venită în marea noastră familie a avut nevoie de îngrijiri medicale extrem de costisitoare.


Micii musafiri de la gard

Câine maro privit printr-o plasă metalică, cu fundal verde și blur, în aer liber.
Deizy


Pe lângă ai mei (toți adoptați legal, castrați și cipați), nu pot să nu dau de mâncare și micilor cerșetori patrupezi care vin la gard. Este o cruzime să nu-i hrănești sau să nu le dai apă, crezând că astfel problema dispare de la sine. Ca și oamenii, un cățel flămând și însetat este mult mai irascibil și predispus la lătrat decât atunci când are burtica fericită.

Dacă dorești să ne susții pentru a face cât mai multe burtici fericite, îți vom fi cu toții foarte recunoscători! 

Orice ajutor material sub formă de hrană sau consumabile (zgărzi, pipete și medicamente antiparazitare, vitamine etc.) este extrem de apreciat.

⚠️ Te rog să reții că acest sprijin reprezintă un dar manual benevol, destinat exclusiv îngrijirii animalelor salvate, și nu este asociat în niciun fel activităților mele profesionale de consultanță (nu ofer servicii la schimb).

Cum ne poți ajuta? 

Exemplu simplu: Din contul tău de eMAG (sau de pe orice alt petshop online), poți adăuga în coș:

  • Pentru pisici: Hrană pentru pisici sterilizate adulte (sunt obișnuite cu Whiskas).
  • Pentru căței: Hrană pentru câini adulți și adulți de talie mică (sunt obișnuiți cu Pedigree, Darling sau Friskies, însă nu refuză absolut nicio marcă).

💡 Un mic pont: Dacă dorești să faci o donație mai mare, variantele la saci mari sunt mult mai economice decât dacă ai cumpăra mai multe pungi mici.

Cum se livrează? Adresa de livrare securizată (a unei persoane de încredere care ne ajută cu preluarea coletelor voluminoase), numele de contact și numărul de telefon ți le voi transmite în privat, pe WhatsApp sau e-mail. Tu doar plasezi comanda, achiți online, iar de restul ne ocupăm noi!În cel mai scurt timp, voi ridica produsele și îți voi trimite o fotografie cu ele și cu beneficiarii fericiți. 

😊Fă cunoștință cu marea noastră familie!

 Foarte multă lume îmi spune că sunt "urâți" și mă îndeamnă să scap de ei pentru a-mi lua unii "mai frumoși". Să nu uităm însă un adevăr dureros: dacă erau frumoși și de rasă prețioasă, nu ar fi ajuns niciodată în situațiile disperate în care i-am găsit.

Fiecare cățel și fiecare pisică din această galerie are în spate o poveste care implică durerea, suferința, abandonul sau cruzimea oamenilor. 

Acest blog este la început, dar în curând voi adăuga povestea fiecăruia dintre ei. Prima poveste este deja publicată și te invit cu drag să o citești: este aventura plină de peripeții a Dalmitei și a lui Tomiță, salvați chiar în ziua de Revelion: 👉 Opt lăbuțe și două inimi: Povestea adopției

Te invit să îi cunoști prin intermediul imaginilor de mai jos.

Share