Zodiac chinezesc

 

SOBOLANUL

Anul nasterii: 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020

 

Este echivalent zodiei Sagetatorului.

Cei nascuti in acest an sunt caracterizati de o capacitate deosebita de munca, spirit econom, grija aparte pentru averea sa, respect pentru valorile materiale, talent si atractie pentru domenii artistice (arhitectura, proiectare, arte plastice in general). Cei nascuti in acest an au o memorie exceptionala, fire strangatoare (atat de obiecte si bunuri, cat si de amintiri si informatii), incat pot deveni mari colectionari sau arhivari. In ciuda inclinatiei spre avaritie si economie, pot fi si foarte generosi, daruind celor apropiati lucruri valoroase. Precis, strict, ordonat, calculat, este sclavul programului sau de viata si al constrangerilor impuse de altii sau chiar de sine. Este critic si atras de barfe si discutii picante. Isi daruieste greu prietenia, dar uneori o face pentru totdeauna. Este sentimental, sensibil, delicat, inclinat spre poezie si romantism, cu precadere in intimitate. Doreste sa aiba o familie numeroasa, care sa-i confere un sentiment de securitate si stabilitate. 

Compatibilitate: Se intelege foarte bine cu Dragonul, care-i confera o parte din puterea si echilibrul sau, apreciind in schimb spiritul critic al Sobolanului. In prezenta Bivolului se simte in siguranta. Sa se fereasca ca sa-i faca rau vreunei Maimute, chiar si in gluma. 

 

 

BIVOLUL (BOUL)

Anul nasterii: 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021

 

 

Este echivalent zodiei Capricornului.

Cei nascuti in acest an sunt caracterizati de o adevarata placere de a munci, dublata de un simt puternic al datoriei si disciplinei stricte. Sunt atasati de valorile materiale, practice, precum si de casa si activitatile domestice. O femeie nascuta in acest an este o gospodina excelenta, aproape obsedata de curatenie, hrana si musafiri, pe care va incerca sa le rezolve cu multa pricepere.

Nativii au o o minte organizata, fiecare detaliu fiind foarte clar precizat. Cu toate acestea au nevoie permanenta de indrumare si directionare, deoarece fara un obiectiv clar si o recompensa sigura este greu de obtinut ceva de la ei. Au o doza mare de incapatanare, dar si o cinste exemplara, care ii ajuta sa faca totul cat se poate de corect si legal. Un om nascut in acest an va fi intotdeauna convins sa faca ceva daca se apeleaza la simtul sau de datorie, cinste si corectitudine. Principiile sale sunt puternice si solide, greu de zdruncinat, mai ales daca sunt deja verificate. Poate fi influentat sa-si schimbe principiile, dar cu multa rabdare si in timp indelungat. La suparare se refugiaza in munca, ajungand la rezultate deosebite intr-un ritm frenetic. Datorita insucceselor in dragoste - pentru ca este putin naiv pe plan sentimenal - nativul acestui an are tendinte spre singuratate si refugiu in profesie. Este foarte mandru, nu-i place sa fie jignit sau suparat, aratand in general o imagine multumita, desi nu este cea reala. Se refugiaza in spatele unei masti sub care isi ascunde sensibilitatea si timiditatea. Isi respecta cu sfintenie promisiunile si deciziile, chiar daca nu e intru totul de acord cu acestea. Este in general calm si tacut, dar poate deveni si nervos, fiind chiar periculos in acele momente, deci e bine sa fie ocolit. Desi in general modest si la locul lui, poate fi dur si arogant daca interesele i-o cer. E mai bine sa ti-l faci prieten decat dusman.

Compatibilitate: Partener ideal cu Cocosul, ambii fiind conservatori. Se intelege bine si cu Sobolanul; cand se intovarasesc, raman nedespartiti si fideli unul altuia pana la moarte. Maimuta il fascineaza dar Bivolului ii lipseste fantezia pentru a reusi sa o castige. Capra, prin capriciile si extravagantele ei ii cauzeaza certuri si scandaluri. Sa nu se asocieze niciodata cu Tigrul; aceste legaturi se pot termina cu varsare de sange.

 

 

TIGRUL

Anul nasterii: 1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, 2022

 

 

Este echivalent zodiei Varsatorului.

Reprezentantul acestui an este impetuos, energic, bataios, impulsiv, un luptator prin excelnta. Norocul este mereu de partea sa. In plan intelectual, da dovada de o imaginatie bogata, o inteligenta sclipitoare si un curaj fara limite. Logica sa este mai slaba, el bazandu-se mai mult pe instinct. Este foarte agitat, risipitor, deloc calculat si chibzuit, deloc sau rabdator. Din graba poate distruge tot ceea ce a creat. Este sincer si direct, cu o gandire liberala si un mod foarte liber de exprimare. Este un independent, isi croieste propriul drum in viata si respecta numai propriile reguli. Este in stare de orice – inclusiv de conflict si cearta – pentru a-si impune propriile puncte de vedere. In plan relational, e prietenos, simpatic, sociabil, ii place sa arate bine si sa se puna intr-o lumina buna. Este stimat si apreciat de cei din jur, pentru ca degaja o forta imposibil de trecut cu vederea, deci se impune prin forta pe care o inspira. Inn plan afectiv ofera iubire cu multa generozitate si cu multa pasiune, dar pretinde aceleasi sentimente, care, daca ii sunt inselate, se transforma in razbunare fara mila. Este foarte gelos si posesiv. 

Compatibilitate: Se potriveste bine cu Dragonul, care este la fel de puternic ca si el, cu Calul, ca si cu Cainele care-o lasa intaietate in situatiile periculoase. Sapele nu-l intelege. Nu se intelege cu Maimuta din cauza rautatii acesteia. Cu Bivolul se ataca in permanenta, terminand prin a se distruge reciproc. Pisica il intarata insigandu-l la fapte rele, pentru care va trage ponoasele.

 

 

 

IEPURELE (PISICA)

Anul nasterii: 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011, 2023

 

 

Este echivalent zodiei Pestilor.

Reprezentantul acestui an are o inteligenta rara, multa intuitie, o memorie de invidiat si un talent aparte de a manipula pe altii cu multa siretenie. Amabil, manierat, stie sa se disimuleze perfect, de aceea e greu de aflat ce gandeste un astfel de om. Mereu se arata in lumina care il avantajeaza cel mai bine. Este un om care se face usor apreciat si remarcat, tocmai pentru ca nu e de ignorat pentru calitatile sale intelectuale deosebite. Se descurca in orice situatie s-ar afla, oricat de dificila, si cade in picioare din orice impas. Poate fi inclinat spre lux si confort, incat uneori lenea poate fi cel mai mare dusman al sau, putinele sale nereusite de-a lungul vietii avand ca principal motiv comoditatea. Este foarte diplomat, maestru in eschivari si minciunele, face totul pentru a obtine ceea ce vrea de la ceilalti, ceea ce se intampla de cele mai multe ori. Totusi cand reuseste ceva, se culca pe laurii vidtoriei, convins ca poate reusi oricand, deci de ce sa se mai oboseasca? Traieste cu intensitate sentimentele sale, fie ca sunt pozitive, fie ca sunt negative. Dragostea si ura sunt la cote maxime. Face orice pentru cei dragi, se sacrifica pentru ei, dar si fata de dusmani nu cunoaste mila, duritatea sa fiind imensa. Totusi nu pedepseste aspru la nivel fizic, ci arma sa cea mai puternica este in plan psihic, torturandu-si incetul cu incetul inamicul. Este oricand capabil sa-si demonstreze superioritatea, dar numai atunci cand este ambitionat sa o faca, in rest preferand o pozitie calduta si linistita. Poate ajunge sus, poate cunoaste faima, dar pentru asta trebuie sa fie mereu impulsionat. Va gasi cu siguranta un anumit domeniu in care se va face remarcat, pentru ca atunci cand vrea, poate atinge orice varf cu persereventa si inteligenta. 

Compatibilitate: Se potriveste cu Capra, mai ales in privinta gustului pentru arta; suporta de asemenea cu usurinta capriciile acesteia. Se impaca bine cu Porcul, dar si cu Cainele, la care apreciaza cinstea. Cocosul il irita prin laudaroseniile lui. Nu se poate impaca niciodata cu Sobolanul. Cu Tigrul relatiile sunt foarte incordate; cu toate ca Iepurele e mai slab, poate sa-l invinga prin curaj si siretenie.

 

 

DRAGONUL

Anul nasterii: 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012, 2024

 

Este echivalent zodiei Berbecului.

Reprezentantuil acestui an este bataios, agresiv, impetuos, intruchipand forta si nebunia la cel mai inalt nivel. Este o fire imprevizibila, cu o forta imensa si o imaginatie fara limite. Exigent, dur, face intotdeauna ceea ce vrea, de aceea va suporta mereu consecintele propriilor sale actiuni necugetate. Nu ii place o existenta monotona, care nu aduce nimic palpitant, ci doreste o viata in care sa se simta perpetuu provocat si atras in lupta. Nu accepta sa fie contrazis, nu suporta actiunile repetate si rutina, ci cauta mereu sa fie deschizator de drumuri, avand un curaj ajuns la extreme. Stie sa se impuna, are o prestanta care ii intimideaza pe ceilalti. Striveste tot ce ii opreste evolutia. Este atras de scandal – daca nu exista unul, atunci il provoaca el – si e gata sa raspunda oricarei provocari. Are incredere absoluta in fortele proprii si nu reunoaste niciodata ca poate gresi. Este ca un vulcan gata mereu sa erupa. Incapatanat, irational, inconstient, chiar nebun, spune intotdeauna ce are pe limba, chiar daca distruge totul prin ceea ce spune sau face. In ciuda firii sale impetuoase, uneori periculoase, este o prezenta placuta in societate, fiind fidel amicilor si gata oricand sa acorde ajutor la nevoie. Nu il deranjeaza singuratatea, pentru ca stie sa isi canalizeze energia spre munca si realizarea unei cariere deosebite. Cauta mereu sa depaseasca limitele, inclusiv pe cele personale, de aceea are mereu alte si alte standarde, din ce in ce mai inalte, nestiind niciodata unde sa se opreasca. Are un curaj care il ajuta sa reuseasca de obicei acolo unde nimeni nu reuseste. Nu se gandeste niciodata inainte de a face ceva, ci mai intai actioneaza si apoi descopera efectele actiunilor sale. 

Compatibilitate: Partener excelent cu Sobolanul, dar si cu Sarpele care-l atrage prin frumusete ca si prin umorul sau, care infrange mandria Dragonului. In dragoste si afaceri partenerul ideal este Maimuta; ei au nevoie unul de celalalt, fapt pe care il simte si Maimuta. Prietenia cu Tigrul este periculoasa, ca de altfel si cea cu nelinistitul si pesimistul Caine.

 

 

SARPELE

Anul nasterii: 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013, 2025

 

Este echivalent zodiei Taurului.

Reprezentantul acestui an este inteligent, siret, intelept, un filosof prin excelenta. Un intelectual fin, atras de domenii abstracte precum filosofia sau teologia, fiind foarte dotat spre studiul marilor mistere ale vietii si universului. Cam singuratic si rece, se tine la distanta de lume, abordand totusi o atitudine politicoasa si diplomata cu toata lumea. Desi se arata amabil, ascultand pe toata lumea, pana la urma face tot ce vrea el. Poate fi egoist si dur, dar nu o face transant, ci cu multa abilitate, ca nu cumva sa raneasca pe cineva. Este misterios si discret, va manipula totul din umbra, de aceea nu va accepta niciodata o confruntare directa cu „dusmanul”. Este magnetic, se face remarcat cu usurinta prin inteligenta sa careia putini ii pot face fata. Replicile sale adeseori sunt adevarate perle de intelepciune. Este tenace, prudent, nu se pierde cu firea la stress, ci asteapta momentul perfect pentru lovitura sa de gratie. Stie sa profite de ceilalti si sa-i manipuleze asa cum vrea, obtinand maximum de profit de la acestia, si totul numai prin inteligenta si siretenie. Stie sa evite situatiile care nu-i plac, se strecoara cu abilitate printre pericole, asa incat va iesi mereu neatins. Isi atinge intotdeauna scopurile prin calitatile sale intelectuale, chiar daca uneori poate fi lipsit de scrupule. Are un magnetism aparte si este fermecator, asa ca oricine ii poate cadea in plasa cu usurinta. 

Compatibilitate: Poate fi fericit cu Bivolul, cu conditia ca acesta sa-l recunoasca drept sef. Se intelege deasemenea bine cu Cocosul. Vai de Porcul care se lasa incolacit de Sarpe; incet dar sigur va fi sufocat. Sa se fereasca de Tigru deoarece acesta il va distruge.

 

 

CALUL

Anul nasterii: 1918, 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014, 2026

 

Este echivalent zodiei Gemenilor.

Reprezentantul acestui an este sociabil, popular, agreabil, spontan, cautand sa profite de orice ocazie buna. Are un temperament exploziv, fiind recunoscut pentru crizele sale teribile de furie. Este incapatanat, impulsiv, dar stie totusi sa se stapaneasca atunci cand interesele i-o cer. Este foarte muncitor, dar nu o face decat daca stie ca la capatul efortului sau exista si o recompensa. Ii plac laudele si recunoasterea, vanitatea si orgoliul sau fiind la maximum. Nu se implica in nimic daca nu obtine un profit sau macar o lauda. Este mofturos si capricios, putin snob, ia uneori decizii ciudate, dar reuseste mereu sa se impuna si sa atinga succesul. Are o fire schimbatoare si agitata, fiind un tip imprevizibil. Doreste libertatea, nu suporta nici o limita sau constrangere, desi se supune traditiei si convenientelor asa cum ii cere mediul in care traieste. Este capabil sa se afirme in orice domeniu ar lucra. Este prea egoist, un mic dictator care doreste sa se impuna cu orice pret, fara sa admita ca mai are si altcineva dreptate. Este foarte pretentios, cere mult si nu prea stie sa faca si concesii. Are tendinta de a jigni mult prea usor si nu stie sa repare greseala pe care a facut-o, scuzele nefacand parte din vocabularul sau. Este un caracter dur si ferm, foarte magnetic, cu mult sarm, care nu se evidentiaza prin calitatile sale fizice, ci prin forta de seductie pe care o degaja. Are nevoie de un spatiu cat mai vast de exprimare si sa fie lasat sa munceasca in voia lui: fara sacaieli, fara intebpari si explicatii, el trebuie lasat in pace, pentru ca numai asa va da randament. Stie intotdeauna ce are de facut, dar va ajunge la rezultatele finale numai prin metode proprii.

Compatibilitate: Capra este un partener ideal pentru Cal, acesta suportandu-i capriciile fara sa clipeasca, iar Capra la randul ei suportand egoismul Calului. Se potriveste si cu Tigrul si Cainele, care sunt prea preocupati de propriile probleme pentru ca sa-l deranjeze pe cal. Sub nici o forma sa nu se apropie de Sobolan, mai ales in casnicie, unde uniunea poate duce chiar la un deznodamant fatal.

 

 

CAPRA

Anul nasterii: 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015, 2027

 

Este echivalent zodiei Racului.

Reprezentantul acestui an este sincer, amabil, placut, sensibil, dar extrem de capricios. Este un mare visator si un poet prin excelenta, cu multe talente artistice si o mare creativitate. In general sfios si rezerat, nativul acestui an are uneori izbucniri de furie, devenind foarte dur. Ia decizii mereu surprinzatoare, dar corecte. Nu ii plac disputele, preferand sa stea deoparte si sa taca. Se descurca in orice situatie, oricat de greu ar fi, pentru ca se multumelte cu putin. Este foarte apreciat de cei din jur, mai ales de superiori, care il protejeaza si ii tolereaza capriciile. Este foarte legat de familie si de rude. Are o memorie excelenta, incat va tine minte datele de nastere ale tuturor cunoscutilor, pe care ii va felicita intotdeauna la timp. Este foarte pesimist, pare mereu preocupat sau ingrijorat de ceva, se descurajeaza usor, dar are puterea de a se reface, pentru ca are o buna rezistenta la efort. Este capabil de munca indelungata, dar dupa aceea are nevoie de multa odihna. Ii place sa fie generos si sa-si surprinda prietenii cu gesturi de afectiune, in slujba carora isi pune toata imaginatia. Este o gazda perfecta, face tot posibilul sa  primeasca ospitalier pe toata lumea si sa le ofere tot ce poate. Are teluri mari si incearca sa le atinga, desi rareori reuseste. Este perseverent si tenace, insistent pana obtine ce vrea. Este foarte cheltuitor. E bine sa lucreze intr-un domeniu unde isi poate folosi marea creativitate, pastrandu-si independenta de miscare si expresie cat mai mult posibil. 

Compatibilitate: Se potriveste bine cu Calul, Pisica si Porcul, pisica amuzandu-se de capriciile Caprei. Bivolul devine furios in prezenta ei iar legaturile Caprei cu Cainele sunt sortite esecului, amandoi fiind prea pesimisti. 

 

 

MAIMUTA

Anul nasterii: 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016, 2028

 

Este echivalent zodiei Leului.

Reprezentantul acestui an este inteligent, inventiv, siret, gata sa speculeze, sa manipuleze si sa improvizeze mereu ceva in favoarea sa. Este foarte flexibil si adaptabil oricarei situatii, oscilant si capricios, de parca ar face totul din distractie. Poate atinge succesul in orice domeniu, daca isi pune in cap, fiind capabil de cele mai surprinzatoare actiuni. Uneori incalca orice legi si orice reguli pentru a-si atinge scopurile. Foarte original, aproape excentric, se considera o fiinta superioara la nasul careia nu poate ajunge nimeni, tratandu-i pe toti de sus, cu dispret. Activ, dinamic, cu o mare putere de munca, isi risipeste de obicei energia fara rost, pe lucruri inutile. Foarte norocos din fire, dar si foarte inteligent, va iesi mereu cu bine din orice situatie, imbrobodind pe oricine, mintind la nevoie, speculand ocazii, smecherindu-i pe toti. Afiseaza mereui o politete si o amabilitate aparenta, chiar daca nu are sentimente intotdeauna bune fata de cineva. Nu face parada de calitatile sale, uneori o face pe modestul, dar numai ca sa starneasca laudele si aprecierile celorlalti din care se imbata mereu cu placere. Vrea laude cat mai exagerate. Nu stie sa-si recunoasca greselile, cautand mereu tapi ispasitori pentru boacanele sale. Este apreciat pentru inventivitatea, creativitatae si ideile sale aproape geniale. Se descurajeaza usor in fata dificultatilor si renunta complet la ceva ce nu-i iese bine. Are un dezvoltat simt al observatiei, o buna prezenta de spirit, o mare capacitate de adaptare. Este genul de om care are mereu o explicatie pentru orice, chiar daca uneori e o minciuna, si care ii convinge si pe ceilalti ca are dreptate. 

Compatibiliate: Dragonul constituie pentru Maimuta un bun partener, cu toate ca ea incearca si uneori reuseste sa-l domine. Se intelege bine si cu Sobolanul care ii suporta bine rautatile; in caz de uniune ii va fi toata viata fidela, chiar si atunci cand fidelitatea nu va fi reciproca. Se amuza de Tigru dar il evita cat poate, intuind pericolul pe care il reprezinta; in afaceri si probleme sentimentale legatura cu Tigrul poate deveni catastrofala.

 

 

COSOSUL

Anul nasterii: 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017, 2029

 

Este echivalent zodiei Fecioarei.

Reprezentantul acestui an este meticulos si precis, econom si muncitor. Este foarte sigur de calitatile sale si stie sa si le puna in valoare, dar pe de alta parte ii place sa se si laude sau sa fie laudat in permanenta, orgoliul sau atingand cote maxime uneori. Este constiincios si atent la detalii, gandeste foarte clar si foarte precis, gaseste mereu solutiile cele mai inteligente. Este sincer si cinstit, simpatic si glumet, poate chiar ironic si cinic uneori, spiritul sau critic fiind foarte dezvoltat.  Uneori poate sari calul si deveni batjocoritor, ceea ce uneori ii atrage antipatii. Este un combativ, un luptator din fire, se lupta pentru drepturile si opiniile sale si raspunde oricarei provocari. Curajos pana la extreme, se baga uneori chiar si unde nu-i fierbe oala. Este foarte exigent, atat cu sine cat si cu ceilalti, si nu iarta nici o greseala. Munceste mult si poate ajunge sus prin constiinciozitatea sa. Ii place sa se implice in discutii in contradictoriu, nu pentru spiritul sau combativ, ci pentru ca doreste sa faca un spectacol din cunostintele sale. Este un perfectionist, cauta mereu cele mai bune solutii, dar nu ii plac compromisurile. Este omul care nu accepta jumatati de masura: ori e alba, ori e neagra. 

Compatibilitate: Poate fi fericit cu Bivolul. Puterea Dragonului ii poate fi Cocosului de folos. Se intelege bine si cu Sarpele, dar sa se fereasca de Pisica, cu care nu se va putea impaca niciodata.

 

 

CAINELE

Anul nasterii: 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018, 2030

 

Este echivalent zodiei Balantei.

Reprezentantul acestui an are o personalitate atragatoare, de o cinste exemplara si o fidelitate adusa la extrem. Este sincer si deschis, usor naiv si credul, activ si dinamic. Nu este foarte eficient si organizat, de aceea, uneori, consuma mari cantitati de energie fara rost. Are intentii bune, sare mereu in ajutorul celor care au nevoie. Respecta regulile si legile cu strictete, incearca sa se comporte mereu ireprosabil, ca sa placa tuturor. Accepta sfaturile si criticile cu interes pentru ca vede in ele o modalitate de perfectionare a propriei persoane. Desi bland din fire, uneori poate fi foarte dur si categoric, ba chiar agresiv alteori, necontrolandu-si iesirile. Este pesimist si isi pierde repede curajul si increderea. Are mereu nevoie de incurajari si stimulente ca sa evolueze. Poate fi uneori ingamfat si fudul, mai ales cand este convins ca are dreptate. Daca are o nereusita se descurajeaza repede, dar are puterea de a se ridica si a merge mai departe. Nu este foarte adaptabil sau maleabil, nici foarte diplomat, de aceea uneori isi face dusmani datorita spiritului sau acid. Totusi poate fi un prieten excelent si o gazda perfecta, prietenia sa, odata castigata, e pentru totdeauna.

Compatibilitate: Este fericit cu Calul. Cu Tigrul poate infaptui lucruri marete luptand cot la cot pentru dreptate. O viata tihnita, linistita, poate duce doar cu Pisica. Dragonul este prea mandru pentru a suporta cinismul si spiritul critic al Cainelui. Capra il considera bizar, iar el nu-i poate suporta toanele si capriciile. 

 

 

PORCUL

Anul nasterii: 1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019, 2031

 

Este echivalent zodiei Scorpionului.

Reprezentantul acestui an este cinstea intruchipata, dar care poate ajunge usor la extreme, devenind prea credul, prea naiv, prea influentabil din cauza increderii sale in oameni. Are un simt moral inalt, este amabil si galant, iubeste societatea si lumea de orice fel, cautand sa placa pe toata lumea si sa fie placut de toata lumea. Ii place sa fie apreciat pentru meritele sale, dar este modest, vazandu-si serios de munca sa (chiar daca nu este un muncitor, ci mai degraba comod). Este foarte direct si transant in tot ce face, dezarmant de sincer. Este un bun camarad, iar in dragoste face victime nenumarate datorita farmecului sau. Este un mare norocos, si pe langa slansa, mai are parte si de sprijinul celorlalti, tocmai pentru ca atrage simpatia tuturor. Poate fi insa mult prea usor influentat, asa ca poate cadea victima din cauza credulitatii si naivitatii sale. Nu minte niciodata, dar nu stie nici sa spuna nu si nici sa-si pastreze punctul de vedere, acceptand usor compromisuri. Un schimbator, dar face asta doar pentru a se adapta oricarei situatii. Traieste din plin placerile vietii si are un instinct erotic puternic. Ii place sa iasa in evidenta, dar sa ramana totusi in banca sa, cunoscandu-si limitele. Reuseste sa se faca remarcat si util, ba uneori chiar indispensabil si este genul de om pe care nimeni nu se poate supara dartorita inocentei pe care o afiseaza. 

Compatibilitate: Partener ideal cu Pisica, deoarece cu ea certurile si discutiile in contradictoriu, pe care Porcul le uraste, sunt putine si scurte. Nu e bine sa vina in contact cu Sarpele care il va sugruma sau il va face sclav pe viata, nici cu Capra care nu urmareste decat sa profite de naivitatea Porcului. cms.confidentconsult.webnode.ro/news/zodiile-chinezesti-anii/

Ai o întrebare?