Spectacolul vietii cotidiene

 

Pentru cei ce locuiesc in Bucuresti, zona Aparatorii Patriei nu le este straina. Acolo se formeaza mereu un sir de masini la semafoare, care parca dureaza o vesnicie. Si, daca sunt masini multe, sunt si cersatori. 

Am trecut de mai multe ori pe acolo si mereu am vazut un tanar desirat, murdar, imbracat foarte ponosit si cu o faţă ce imi parea că trădeaza un handicap mental. Mi-a atras atentia atat din cauza aspectului său, cat si a faptului ca mereu primeste bani, fara a face nimic in afara de a intinde mana spre soferi.
Intr-o zi eram cu sotul meu in masina, cand l-am vazut ca se apropie de noi. Al meu a deschis geamul si l-a intrebat:
- Te-ai mai gandit? Vrei sa te angajez?
Am ramas suprinsa sa constat ca se cunosteau, dar si mai surprinsa sa vad ca ii raspunde prin gesturi. A ranjit tâmp, si-a atins hainele soioase cu cateva degete, dupa care le-a dus la nas si s-a strambat. 
Mila faţă de soarta lui amărâtă a dat navala peste mine si nu m-am putut sa ma abtin sa nu mi-o manifest cu voce tare.
- Saracul de el... Este si surdo-mut.
- Nu, nu este, m-a contrazis soţul. Doar ca mi-a aratat ca munca ii pute. 
Pe langa faptul ca m-am simtit jenata de „analiza” mea, care mi-a aratat inca odata cat de departe sunt uneori de umorul si limbajul lumii reale, am avut o revelatie uimitoare: de ceva timp tot simt un miros, dar nu stiam de unde! 

Newsletter

Vreti sa fiti anuntat cand apar noi articole pe site?