Parinti si copii - II

Subiectul relatiei parinte–copil este inepuizabil si parerile despre acesta sunt multiple, in functie de experienta de viata a celui in cauza. Zilele acestea se vorbeste despre un caz al unui politician care isi injura fiica, o adolescenta rebela, si pe care ar fi corijat-o si fizic.

Unii sunt de parere ca a procedat bine, deoarece copilul trebuie sa stie de frica parintelui, altii spun ca un copil nu trebuie agresat fizic sau verbal sub nici o forma.

Din pacate, ne dezvoltam foarte mult exercitiul vorbirii, in detrimentul celui al gandirii. In societatea noastra, bataia a fost mereu rupta din rai si acum este greu sa ii convingi pe unii parinti ca de fapt este din iad. Copilul nu stie pe ce lume se afla si trebuie condus de matur “pe calea cea dreapta”, indiferent de mijloace, nu-i asa?! Nu, nu este. Nici un om (si nici un animal) nu trebuie batut. Pe langa durerea pe care aceasta o provoaca, bataia este si injositoare.

Daca copiii nostri sunt obraznici, razvratiti, superficiali (etc.), ar trebui sa ne intrebam ce modele educationale le oferim, inainte de a trece la pedepse. Noi cum suntem? Ce exemplu le dam cand ne vede ca noi mintim cu usurinta, pentru a ne implini dorintele, si nu patim nimic? Ce exemplu le dam cand, si atunci cand gresesc, si cand nu gresesc, pedeapsa este aceeasi? Cum ii facem sa inteleaga care sunt regulile de conduita, cand singura noastra explicatie este “faci asta pentru ca asa am zis eu”? Ce parere au despre ei insisi cand noi, ca parinti, ii jignim si ii batem atat in particular cat si in public, cand le dezvaluim secretele, cand le spunem ca ne sunt o povara si ne dorim sa scapam de ei, ca sa putem fi in sfarsit fericiti? Sau, si mai grav, ca "mai bine faceam un ..xx.. la gard" decat sa ii avem pe ei? 

Chiar daca ne este greu sa recunoastem, noi suntem cei ce sapam adevarate prapastii in comunicare. Copii care sufera, “tipa” dupa ajutor in felul lor particular, crezand ca astfel obliga maturul sa ii acorde atentie si sa-l ajute. Numai ca atunci cand ei sunt obraznici, rebeli sau au atitudini provocatoare, maturii se simt datori sa-i pedepseasca cu duritate, "pentru a le baga mintile in cap", in loc sa le arate si intelegere, empatie si iubire neconditionata.

Este adevarat ca noua generatie de copii se comporta altfel decat a nostra, mai ales din cauza unei democratii vecine cu anarhia, cat si  a tehnologiei ce le este accesibila fara limita, insa sentimentele sunt aceleasi. Amintiti-va cum, la varsta copilului dv., analizati cu duritate comportamentul maturilor, amintiti-va ce simteati daca erati “corijat” pe nedrept, amintiti-va spaimele, durerile, frustrarile, sperantele copilariei dv. si asa le veti intelege sufletul si mintea celor mici.

De multe ori comportamentul nostru in relatiile cu copiii ne dezvaluie propriile carente psiho-emotionale. Ne simtim inferiori sau neapreciati la serviciu? Acasa, cu copilul devenim profesori plini de ifose intelectuale, insotindu-ne metodele educationale cu afirmatii gen: “imi scoti peri albi, cretinule”.

Seful se poarta urat iar noi trebuie sa ii suportam toanele in tacere, pentru a nu ne pierde locul de munca? Acasa ne luam revansa! Poruncim mai ceva ca niste stapani de sclavi si cerem respect si obedienţă neţărmurită. Nu mai departe decat ieri un tata si-a omorat fetita de 5 ani, deoarece nu i-a placut cum s-a uitat la el. Adica l-a jignit cu privirea!

Suntem in criza emotionala, avem nemultumiri de ordin sentimental / sexual? Ne revarsam frustrarea adresand copiiilor injuraturi birjaresti, ce contin toate pozitiile si organele sexuale, si nici macar nu avem vreo urma de rusine.

Fiecare copil este unic. Fiecare parinte este unic. Fiecare relatie dintre ei este unica. Si totusi, exista enorm de multe povesti triste cu aceleasi continut. A dumneavoastra cum este?!?

 

 

 

 

*** Apropos, un om matur si echilibrat psihic chiar poate crede ca daca jigneste un copil sau alt matur, in mod repetat, acela “se va corija” automat, in urma invectivelor aduse? Adica, ca prin minune, nu va mai fi handicapat / tampit/ idiot/ dobitoc/ cretin?!? Cred ca sunteti de acord cu mine ca nu crede acest lucru, daca este echilibrat psihic.  Atunci, de ce face asta? Pentru a-si descarca propriile frustrari. Asupra cui? Asupra oricui nu se poate impotrivi.

 

Ai o întrebare?