Meseria de parinte

Daca vom intreba un grup de parinti care a fost cea mai mare bucurie a vietii lor, in majoritate covarsitoare, vor raspunde ca nasterea copilului, insa daca ii vom intreba fata de ce au simtit ca au o responsabilitate stringenta, intr-o proportie neasteptat de mare vor da exemple destul de diverse,  de genul „ fata de platirea ratelor la apartament”. Aceste raspunsuri nu tradeaza neaparat lipsa de responsabilitate in cresterea si dezvoltarea copilului ci faptul ca  de multe ori nu se constientizeaza ca fiind acest lucru primordial in viata de parinte.

Din pacate, inca mai exista multi copii crescuti „de la sine” sau carora li se aplica modelele educative violente mostenite in familie. Cred ca am auzit cu totii de celebrele argumente populare: „faci ce zic ca, daca nu, eu te-am facut, eu te omor”, „casa mea, usa ta” sau de metodele de educare cu palmele, batul sau cureaua. Unii parinti gasesc ca este mult mai usor sa rezolve o controversa de idei cu copilul apeland la o palma aplicata prompt, pentru obraznicie, decat sa investeasca timp si rabdare pentru a rezolva problema respectiva dar si pentru a crea o relatie deschisa, bazata in special pe comunicare si respect reciproc.

Educarea copilului incepe din prima zi a vietii lui, cand ii cream deprinderile, continuand mai tarziu cu obiceiurile, limbajul, personalitatea. Fiecare bebelus are de la nastere propriul sau temperament iar bazele personalitatii se pun inca din copilaria timpurie si suntem direct raspunzatori de formarea ei. Daca copilul nostru este violent cu alti copii la gradinita sau la locul de joaca, nu trebuie sa radem si sa ne bucuram ca avem un mic Jackie Chan in familie, pentru ca astfel se va simti incurajat sa repete comportamentul. Trebuie sa il invatam, cu rabdare, sa empatizeze, explicandu-i ca asa cum il doare pe el, asa il doare si pe copilul batut, ca asa cum nu-i place sa fie injurat, nu le place nici celorlalti s.a.m.d. In nici un caz nu trebuie sa ii aplicam o corectie fizica, drept exemplu, ci il retragem din grup si nu va mai avea voie sa se joace pana cand nu va avea un comportament adecvat. Cand consimte ca va fi cuminte, va fi lasat la joaca, insa cum incalca regula, cum va sta pe tusa din nou.  Amenintarile in public din partea lui, gen: „ma tavalesc daca nu-mi cumperi bomboane” sau „tip daca nu ma mai lasi la joaca”, nu trebuie sa ne sperie ca ne facem de rusine in public si sa cedam santajului emotional. Un copil daca descopera un punct vulnerabil la un adult, il va specula cat va putea de mult. Lasati-l sa se tavaleasca sau sa tipe, fara sa vada ca acest lucru va afecteaza. Daca nu obtine rezultatul scontat, nu va mai repeta gestul. De asemenea, foarte util este sa va aduceti aminte, din propria copilarie, ce metode de manipulare a parintilor incercati sa folositi si veti ramane surprinsi sa le regasiti si la copilul dv.

Este de la sine inteles ca un adult are putere de control asupra copilului cat si a mediului in care el se integreaza si fiecare parinte are propriile metode de educare, insa nu uitati ca in aceasta „meserie” problemele trebuie remediate imediat ce apar. Mai tarziu poate fi uneori prea tarziu. 

Articol publicat in „Glob Express”